Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI





télécharger 1.58 Mb.
titreIdentitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI
page14/30
date de publication13.10.2016
taille1.58 Mb.
typeDocumentos
h.20-bal.com > histoire > Documentos
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   30

Notă
[1] Textele citate sub titlul Corespondenţă (2014) sunt extrase din corespondenţa electronică a dramaturgului şi prozatorului Virgil Tănase cu autoarea articolului.
Referințe bibliografice
Corpus

Tănase, Virgil, Teatru, București, Eminescu, 1996 (a).

Tănase, Virgil, România mea, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996 (b).

Tănase, Virgil, Fiarele, Galați, Axis Libri, 2011.

Tănase, Virgil, Scrisori despre literatură și teatru, București, Editura Muzeului Literaturii Române, 2013.

Tănase, Virgil, Corespondență, 2014.
Studii critice

Behring, Eva, Scriitori români din exil 1945 – 1989. O perspectivă istorico-literară, traducere din limba germană de Tatiana Petrache și Lucia Nicolau, revăzută de Eva Behring și Roxana Sorescu, București, Editura Fundației Culturale Române, 2001.

Chișu, Lucian, Agonie fără extaz, în Caiete critice, nr. 10 (312) / 2013, pp. 36-40.

Ciocârlie, Alexandra, Exilul, după exil, în România literară, nr. 10 / 2009, URL: http://www.romlit.ro/exilul_dup_exil.

Crihană, Alina, (Post?)totalitarism, absurd și antiutopie în Fiarele de Virgil Tănase, în Caiete critice 10 (312) / 2013, pp. 74-79 (a).

Crihană, Alina, Scriitorul postbelic și „teroarea istoriei”. Dileme și (re)construcții identitare în povestirile vieții, București, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013 (b).

Ghițulescu, Mircea, Istoria literaturii române. Dramaturgia, București, Editura Academiei Române, 2007.

Ifrim, Nicoleta, Identitate culturală și integrare europeană. Perspective critice asupra discursului identitar românesc în perioada postdecembristă, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013.

Jungerman, Nathalie, Entretien avec Virgil Tănase, Fondation La Poste, 2008, URL: http://www.fondationlaposte.org/article.php3?id_article=1002.

Milea, Doinița, Discurs identitar în spaţiul românesc de aderenţă central-europeană, în Communication and Argumentation in the Public Sphere, III, Universitatea Dunărea de Jos, Galaţi, 2007, pp. 450-455.

Nițu, Mariana, Cartografierea memoriei, proces de definire a identităţii culturale. Stabilirea parametrilor teoretici. Concepte şi componente (2), 2012, URL: http://atelier.liternet.ro/articol/10510/Mariana-Nitu/Cartografierea-memoriei-proces-de-definire-a-identitatii-culturale-Stabilirea-parametrilor-teoretici-Concepte-si-componente-2.html).

Pop, Iulia, Memorie și suferință. Considerații asupra literaturii memorialistice a universului concentraționar comunist, Cluj-Napoca, Argonaut, 2010.

Simion, Eugen, Întoarcerea autorului, București, Cartea Românească, 1981.

Simion, Eugen, Convorbiri cu Virgil Tănase, în Caiete critice, nr. 10 (312) / 2013, pp. 8-35.

Simuț, Ion, Cronologia exilului literar postbelic, în România literară, nr. 23 / 2008, URL: http://www.romlit.ro/cronologia_exilului_literar_postbelic.

Tismăneanu, Vladimir, Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa Răsăriteană, Iaşi, Polirom, 1997.

Turlea, Stelian, Interviu cu Virgil Tănase (II): „Teatrul îmi zdruncină tare inima și nervii, dar plătește mai bine”, în Ziarul de duminică, 2011, URL: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/virgil-tanase-ii-teatrul-imi-zdruncina-mai-tare-inima-si-nervii-dar-plateste-mai-bine-galerie-foto-8934360/.

Ulici, Laurenţiu, Avatarii lui Ovidiu. Observaţii statistice despre exilul literar românesc, în Luceafărul, V, nr. 5 / 1994

Ungureanu, Cornel, La Vest de Eden. O introducere în literatura exilului, vol. I, Timișoara, Amarcord, 1995.
Norman Manea în căutarea identităţii
Drd. Anicuţa Novac

Dunarea de Jos” University of Galati
Résumé: Notre démarche constitue une analyse des avatars identitaires de lcrivain Norman Manea, tels qu’ils peuvent être repérés dans le roman Le retour du hooligan. La pression du régime communiste en Roumanie, exercée notamment dans le champ esthétique, engendrant des traumas identitaires profonds, avait conduit à la dépersonnalisation, à l'égalisation. À partir de l'idée d'Ihab Hassan, conformément à laquelle, pour se conformer à l'histoire actuelle, il faut choisir la construction / la déconstruction identitaire (l'identité et la différence, l'unité et la rupture, la filiation et la révolte), nous allons analyser la configuration identitaire de l'écrivain confronté au contexte totalitaire et à l’expérience de l’exil. Cette configuration comprend trois éléments-clés: il s’agit d’un écrivain roumain d'origine hébraïque qui travaille aux États-Unis. Le procédé utilisé pour configurer ces avatars rappelle les techniques de l'aliénation: derrière les masques fictifs se cachent des hypostases existentielles de l’auteur. L'identité hébraïque, héritée de la mère, est vue comme la cause du refus des autres. À l'âge de cinq ans l'enfant Noah (masque narratif) est déporté, avec sa famille, dans un camp de travail en Transnistrie. Une autre facette de l’identité narrative est Auguste - Le Fou, qui symbolise l'Artiste sous le totalitarisme. Il est inadapté, isolé, il semble porter les signes de lchec. Dans le roman, qui est un récit d'identité, se développe un autre avatar - le hooligan, qui est nomade, errant, étranger. Par conséquent, les trois expériences majeures décrites dans ce livre renvoient aux avatars de l'identité: le Goulag - l'enfant Noah / la judéité, le communisme – Auguste - Le Fou, l'exil le hooligan.
Mots-clés: utopie rouge, identité, exil, judaïsme, masques fictifs
Tema articolului nostru – configurarea avatarurilor identitare în romanul lui Norman Manea, Întoarcerea huliganului – reprezintă debutul unei cercetări care vizează memoria culturală şi structurile textual-identitare în varietatea de forme discursive ale textelor lui Norman Manea: roman autobiografic, autoficţiune, dialoguri narative, eseu, etc. Opţiunea pentru această temă este justificată de impactul asupra celorlalţi (cititor, martor, victimă) a modului în care individul îşi conservă identitatea într-o istorie ostilă. Ihab Hassan susţinea ideea că, pentru a ne conforma istoriei actuale, trebuie luate în considerare construcţiile / de-construcţiile identitare contemporane: identitate şi diferenţă, unitate şi ruptură, filiaţie şi revoltă [Hassan, apud Ifrim, 2011: 37]. În timpul regimului comunist istoria ameninţă identitatea individului prin impunerea unui canon estetic şi a unui model comportamental care depersonalizează, uniformizează. Refuzul de înregimentare al unor scriitori se traduce prin formula rezistenţa la cultură sau dezertarea în literatură, cum o numea Paul Ricoeur, şi care se referă la intelectualitatea relativ neangajată. Puterea (ca Demiurg / narator al realităţii) impune scriitorului o identitate narativă în care nu acesta nu se regăseşte. Prin urmare, dificultatea conservării identităţii într-un astfel de context social-politic şi implicaţiile psihologice care decurg de aici reprezintă punctul de interes exercitat asupra mea ca cititor.

Motivul alegerii acestei teme este reprezentat, pe de altă parte, de terenul insuficient explorat al operei lui Norman Manea. Manea nu a intrat în lista autorilor canonici ai literaturii postbelice, receptarea critică fiind una fragmentară, diseminată în studii şi articole, atât în ţară cât şi în străinătate. Dintre cercetările extinse, amintesc lucrarea lui Claudiu Turcuş, Estetica lui Norman Manea care propune, în prima parte, o abordare unitară a literaturii lui Manea din perspectiva recurenţelor tematice şi stilistice, a viziunii despre lume, alegând texte-suport din ambele perioade de creaţie. În partea a doua, demersul vizează contextualizarea discursului etic, generator de campanii ostile de presă atât în perioada comunistă, cât şi în cea de după prăbuşirea regimului totalitar. Un alt studiu este cel al Auricăi Stan, Exilul ca traumă şi trauma ca exil în opera lui Norman Manea, în care sunt analizate trauma şi exilul ca teme obsesive. Textele discutate în aceste lucrări sunt relevante şi pentru conturarea componentei identitare a scriitorului. Identitatea scindată este ascunsă în spatele unor măşti care devin alter-ego-uri narative: bufonul/clovnul, August Prostul, huliganul, copilul Noah.

Fundamentarea teoretico-metodologică se sprijină pe teoriile care definesc identitatea ca un construct narativ. Una dintre acestea îi aparţine lui Paul Ricoeur, care explică identitatea cu ajutorul a doi concepte, „idem” şi „ipse.” Andreea Deciu, în studiul Nostalgiile identităţii (2001), explică astfel binomul: „Primul termen e definit esenţial ca identitate de tipul « acelaşi/aceeaşi », aşadar ca formă de constanţă şi fidelitate. Identitatea ipse este cea care stimulează alteritatea, schimbarea.” [Deciu, 2008:19]. În literatură, jocul dintre „idem” şi „ipse” este transferat autorului şi personajelor. Aşadar, concepte din filosofia identităţii sunt proiectate asupra instanţelor narative. În felul acesta, Ricoeur sugerează o contaminare a domeniilor literatură – biografie: pe de o parte, viaţa fiecăruia dintre noi este o poveste incompletă, pe de altă parte, literatura e un spaţiu al proiecţiilor, al experimentelor mentale. Astfel, în spatele măştilor ficţionale se ascund ipostaze existenţiale ale autorului. Se conturează conceptul de identitate ca alteritate, eul auctorial definindu-se prin altul tocmai pentru a se regăsi. Conceptul de identitate ca un construct narativ este susţinut şi de Alasdair MacIntyre şi Daniel Dennet. Aceştia susţin că identitatea este dată atât de viaţa interioară a individului, cât şi de atitudinea sa faţă de propriile acţiuni şi percepţii. [MacIntyre, Dennet, apud Deciu, 2001: 16] În literatură, un personaj devine recognoscibil prin acţiunile la care participă, valorile, convingerile, dorinţele sale, care ajung să-i construiască identitatea. Şi Mircea Anghelescu implică fundamentele teoretice ale filosofiei acţiunii în definirea conceptului de identitate: „Identitatea, în sensul cel mai larg al cuvântului, este şi un dat biologic, şi un construct cultural şi un rezultat al unui act de voinţă, o opţiune care rezultă dintr-o deliberare, adică ceva foarte greu nu doar de definit, ci şi de asumat.” [Anghelescu, 2005: 61] Însă eul nu este doar expresia modului cum se priveşte / contemplă, ci şi a modului în care este privit de către Celălalt. De aici ideea eului ca model analogic de percepere şi de reprezentare a alter-ului. Conştienţi de privirea Celuilalt, ne compunem cu grijă o anumită identitate. În societatea „multilateral supravegheată”, pe care o redau operele lui Norman Manea, identitatea individului e concurată de supraindentitatea Omului Nou.

Miza acestui articol este de a identifica modalităţile prin care naraţiunea participă la constituirea sinelui. În ce măsură narativul poate deveni o modalitate prin care sinele se explică, rămâne de văzut. Cititorul se poate întreba care dintre personajele lui Norman Manea reuneşte cele mai multe structuri identitare? În mod inevitabil este adus în discuţie raportul biografie – ficţiune şi modalităţile mutuale de influenţare. Desigur, biografia scriitorului nu se confundă cu destinul protagoniştilor săi, dar un transfer subteran, cum afirma Corin Braga [2001: 9], există. În încercarea permanentă de a se defini (identitatea fiind o temă recurentă a literaturii sub regimul totalitar), Norman Manea dezvoltă o retorică semi-confesivă, cu o varietate de genuri ale biograficului: roman autobiografic, autoficţiune, carte vorbită. Probabil nu întâmplător este aleasă o retorică variată pentru exprimarea unei identităţi multiple, scindate. Fiecare tip de discurs vine cu un instrumentar specific decodificării jocului de măşti.

„Formula” identitară a scriitorului cuprinde trei elemente-cheie, motiv pentru care poate fi numită identitate tricefalică: scriitor român, de origine evreiască, activând în Statele Unite. Din punct de vedere stilistic, identitatea tricefalică este simbolizată de tabloul lui Tiziano Vecellio, Alegoria Prudenţei, în care sunt reprezentate cele trei vârste ale timpului, care acţionează diferit asupra individului, aşa cum sugerează acţiunea romanului. Această identitate tricefalică poate fi suprapusă pe modelul ficţional al identităţii. De aici rezultă că identitatea e locul în care amintirile trecutului (identitatea evreiască) se reconciliază cu prezentul (identitea etnică şi culturală), trăirile momentane cu aşteptările viitorului.

În ceea ce priveşte textul – suport, obsesia identitară este sesizabilă încă din primul element de paratextualitate. Titlul, Întoarcerea huliganului, deschide un dialog cu termenul huligan, care are deja o tradiţie în literatura română. Este vorba de Cum am devenit huligan, care este dosarul receptării critice a romanului De două mii de ani, de Mihail Sebastian. Huliganul lui Sebastian desemna solitarul sceptic, intelectualul nealiniat politic. Manea îl ia ca prototip dar îi adaugă elementul alogen, care provoacă sentimentul dezrădăcinării, aşa cum reiese din afirmaţia sa: ,,Huliganul se vede pe sine ca veşnic outsider, un intrus, un marginal, un clovnesc August Prostul. Exilatul rămâne întotdeauna exilat oriunde s-ar găsi.”  [Adameşteanu, 2006: 12]

Formula discursivă a condus la încadrări generice diverse. De exemplu, prima ediţie a romanului, apărută în America, a avut ca subtitlu Memorii, prin urmare a fost receptat ca atare de critica americană. Având în vedere alternarea elementelor autobiografice (lagărul, familia, comunismul, exilul american) cu cele ficţionale (vise, situaţii imaginate, scenarii contrafactuale), unii critici au propus formule care să surprindă formula mixtă: memorii ficţionalizate (Simona Sora). Ion Bogdan Lefter şi Daniel Cristea-Enache accentuează dimensiunea literară a cărţii, deoarece discontinuitatea acţiunii nu este compatibilă cu liniaritatea memoriilor. Formula memoriilor, inserţia elementelor autobiografice, folosirea persoanei I, toate acestea conduc spre asumarea, în parte, a identităţii culturale din prezent: scriitor, aflat în Babilonul Lumii Noi, care aude vocile trecutului, interesat de cazul Culianu. La conturarea acestei identităţi contribuie şi acţiunile la care participă, valorile, convingerile, dorinţele sale, aşa cum am menţionat mai sus, în componenta dedicată fundamentării teoretice.

Cartea este structurată pe patru părţi, acţiunea este discontinuă, oscilând între trecut şi prezent. Partea I, Preliminarii, debutează ca un roman de ficţiune, prin prezentarea, de către un narator heterodiegetic, a unui bărbat: „Prin fereastra, largă cât peretele, intră lumina edenică, de primăvară. Bărbatul din cameră contemplă, de la înălţimea a zece etaje, forfota Paradisului.” [Manea, 2008: 9]. Acesta analizează, de la fereastra camerei sale, Babilonul Lumii Noi / New-York-ul. Pe măsură ce bărbatul coboară în stradă, se conturează imaginarul specific operelor lui Norman Manea: prezenţa fantomatică a mamei, replica în idiş tradusă „Oh, mama mea evreică!”, mitul identitar, restaurantul cu mâncare evreiască, referinţele culturale (asasinarea lui Ioan Petru Culianu, simpatia pentru Garda a Fier a Maestrului / Mircea Eliade). Umbra mamei, care-l însoţeşte pe străzile din New York, poate fi considerată o mise en abyme identitară a componentei evreieşti, completată cu imagini relevante pe tot parcursul cărţii. La sfârşitul capitolului, deja persoana a III-a devine persoana I, bărbatul devine un narator auctorial, de fapt, o instanţă simili-auctorială, care mărturiseşte că suferă de sindromul est-european: „Nu sunt pregătit pentru întoarcere. Nu sunt încă destul de indiferent faţă de trecut.” [Ibidem: 16] Într-o astfel de scriitură, autorul se confesează dar se şi reprezintă, se pune în scenă ca personaj al propriei poveşti de viaţă. Alternanţa între eu şi el, dar şi între euri multiple, corespunde unei formule identitare alcătuite din mai multe componente.

Componenta identitară evreiască este regăsită şi în capitolul Jormania (denumire preluată de la Culianu). În interior nu sunt declarate sentimente filosemite, aşa cum ar anticipa indicii paratextuali, ci „plicticosul şi nemuritorul antisemitism” [Ibidem: 22] al unei Românii pre-fasciste. Identitatea evreiască, moştenită pe linie maternă, este cauza respingerii celorlalţi: „Fusesem întotdeauna celălalt (...) conştient sau nu, chiar dacă nu mă identificam cu ghetoul mamei şi cu niciun ghetou al identităţii.” [Ibidem: 24] Norman Manea pare că nu-şi asumă de la început evreitatea. Ion Simuţ consideră că la Manea este iniţial o evreitate ratată pentru ca mai târziu să fie recuperată prin scris: „Norman Manea şi-a descoperit în exil evreitatea şi a problematizat-o ca mare temă.” [Simuţ, 2007: 5]

O altă identitate narativă se conturează în analepsa Adresele trecutului. Este August Prostul, care reprezintă condiţia artistului sub totalitarism. August Prostul este inadaptatul, izolatul, pare a purta semnele ratării. Eşecul este o formă paradoxală de subversiune, deoarece artistul refuză, prin această mască ficţională, jocul puterii. Acţiunile, valorile, dorinţele, viziunea despre lume a acestui personaj conduc spre asumarea măştii în baza principiului coerenţei narative. August Prostul încearcă să-şi conserve identitatea, s-o păstreze necontaminată de tot ceea ce însemna Circul Roşu, prin evadarea în ficţiune: „Poeţi, critici, prozatori... maimuţele, falşii regi, falşii ciungi, prietenii Împăratului August Prostul. Ne uneau cărţile, ne înfrăţea breasla competitivă a vanităţii.” [Manea, 2008: 31] Daniel Cristea-Enache îl include pe August Prostul în familia dislocată şi disruptă a intruşilor, întrucât e anacronic identitar. Ar trebui să plece cât mai departe pentru a nu tulbura, cu principiile şi valorile sale, confortul comunitar. Asumarea unor alter-ego-uri narative este o constantă în opera lui Manea şi o modalitate indirectă de devoalare a propriei identităţi, prin dialectica ascundere – dezvăluire identitară, de care aminteam la început. Eventualitatea unei întoarceri în ţară a reactivat această latură a identităţii.

Evreitatea este reluată în partea a II-a, Prima întoarcere (Trecutul ca ficţiune), sub o mască narativă, cea a copilului Noah. La vârsta de cinci ani, Noah este deportat cu familia într-un lagăr de muncă din Transnistria. Lagărul este asociat cu Iniţierea, întrucât se raportează ulterior la el ca la o învăţătură, o experienţă intensă. Biograficul plonjează în ficţiune când copilul trăieşte experienţa senectuţii – „Trecuseră secole, eram bătrân” [Manea, 2008: 127] –, timpul interior cunoaşte altă dimensiune decât cel fizic, iar ghearele crescute copilului în lagăr conotează adaptarea forţată la o istorie agresivă. Episoadele din anii huliganici sunt scoase din memoria copilului şi trecute prin conştiinţa adultului care îşi afirmă identitatea evreiască ca destin colectiv moştenit de la strămoşi: „Strămoşii erau ca noi, noi eram ei, soarta lor este şi a noastră.” [Ibidem: 78] Prin nostalgie se recuperează acel timp şi spaţiu al originilor. În mai multe secvenţe analeptice este descrisă imaginea Bucovinei natale ca paradis pierdut, populat de figurile părinţilor, de rude, satul Burdujeni – o comunitate în care comunicarea interetnică era posibilă, librăria familiei ca spaţiu al trecutului protector. Întoarcerea în ţară pare a fi o călătorie spre sine, o „up-datare” identitară, facilitată de contactul direct al dezrădăcinatului cu rădăcinile. Daniel Cristea-Enache vorbeşte despre componenta traumatică a scrierii despre trecut: „Călătoria de aproape două săptămîni nu este aşadar una turistică, de plăcere şi curiozitate; şi nici măcar una sentimentală, de revedere a vechilor locuri dragi. E o călătorie foarte grea, aproape dureroasă: un fel de iniţiere întoarsă, în ceva ce călătorul ştie prea bine.” [Cristea-Enache, 2010]

Amintirile despre Utopia Roşie fac trimitere la tragedia colectivă din care este extrasă identitatea proprie. Din profilul acelei perioade nu lipsesc evenimente care devin repere identitare ale scriitorului est-european dintr-un regim totalitar: carnetul de membru de partid, execuţiile-model, delaţiunea, etatizarea spaţiului, a timpului, a fiinţei, condamnarea umilitoare a tatălui, evadarea prin lecturi. Se conturează la nivel simbolic o reţea de toposuri ale intimităţii, care alcătuiesc o identitate mobilă, aflată în schimbare: casa din Iţcani – copilul, camerele studenţeşti – tânărul, locuinţa repartizată de stat – adultul, casa melcului – exilatul care-şi ia limba cu el. Interogându-l pe scriitor despre raportul exilat – limba maternă, Edward Kanterian notează: „Limba română este limba-matrice în care s-a format ca scriitor şi în care identitatea lui plurivalentă se regăseşte ca într-un Babel contemporan cum e New-York-ul..” [Kanterian, 2010: 175]

Componenta identitară evreiască este asumată indirect în partea a III-a, Divanul vienez, printr-un exerciţiu de asimilare a unor referinţe livreşti ca elemente ale interiorităţii. Sunt citate şi comentate opiniile unor evrei celebri (Proust, Freud, Kafka) referitoare la condiţia de iudaitate, destin colectiv, suferinţă atavică. Partea aceasta are, în loc de concluzie, un monolog adresat sieşi, ca exerciţiu de scrutare din exterior: „Acceptaseşi destinul, aşa spuneai, dar continuai să vorbeşti despre ambiguitate, ambiguităţile lagărului, ale coloniei penitenciare comuniste, ambiguităţile exilului..” [Manea, 2008: 231]

Se conturează altă identitate narativă în partea a IV-a, A doua întoarcere (Posteritatea). Este vorba de cea de huligan, cu următoarea serie sinonimică, dată de autor: nomadul, pribeagul, alogenul, celălalt, străinul. În această secvenţă se descrie, pe zile, vizita autorului în România, în anul 1997, întreruptă de numeroase analepse. Naratorul auctorial observă realitatea alienată, constată cu amărăciune că nu s-au schimbat multe. Paradoxal, se simte ca un intrus care vrea să fie ignorat. Temerile, înaintea venirii în România, erau legate de o serie de articole răuvoitoare din presa românească. Acestea au venit ca replică la eseul lui Manea (Felix culpa), care viza, în 1991, jurnalul lui Mircea Eliade. Presa românească l-a descris, atunci, pe Manea ca fiind un detractor evreu al unui mare scriitor, inamicul valorilor naţionale. Scriitorul reia până la epuizare distincţia estetic-moral, explicând că nu neagă valoarea operei lui Eliade, nefiind onestă, în schimb, omiterea opţiunii politice din acea vreme.

În tot acest voiaj prin posteritate deasupra sa stă umbra protectoare a mamei. O secvenţă-cheie este vizita la mormântul mamei sale, a cărei umbră l-a ghidat în toată această călătorie. Prezenţa mamei echivalează cu o întoarcere la sine, în sensul înţelegerii componentei identitare, ca miză existenţială şi artistică. În acest sens, se mai adaugă o imagine relevantă. În final, când aterizează în America, constată că a uitat jurnalul în care îşi notase ideile, impresiile legate de întoarcerea în ţară. Matei Călinescu vede în acest gest un act ratat care aduce din interior la exterior „atitudinea profund ambivalentă a scriitorului faţă de ţara sa de origine şi cultura ei.” [Călinescu, 2008: 378]

Prin urmare, romanul Întoarcerea huliganului, al lui Norman Manea, configurează formula identitară a autorului. Având ca suport teoretic modelul narativ al identităţii, am analizat situaţiile în care autorul se prezintă direct, la persoana I, sau indirect, proiectându-se în măşti ficţionale. Cele trei experienţe majore descrise în această carte şi care conturează avatarurile identitare ale scriitorului sunt: Gulagul – copilul Noah / evreitatea, comunismul – August Prostul, exilul – huliganul. Se susţine, astfel, ideea că literatura exilaţilor este o literatură despre multiple forme ale identităţii. În urma demersului nostru, am constatat că dialectica dezvăluire-ascundere identitară este modalitatea indirectă a scriitorului de a-şi devoala propria identitate. Această modalitate trebuie pusă în legătură cu construcţiile / de-construcţiile identitare contemporane de tip identitate şi diferenţă, unitate şi ruptură, formulate de Ihab Hassan şi aplicabile contextului globalizant al spaţiului european. Vocea identitară a scriitorului dintr-un regim totalitar împărtăşeşte aceeaşi dilemă cu cea literaturilor asumat marginale / locale: să-şi conserve identitatea sau să accepte tiparul omului nou impus de regimul comunist? Opţiunea lui Manea a fost clar salvarea identităţii din malaxorul Marelui Mecanism. Identitatea salvată este transformată într-un proiect hermeneutic, constând în interpretări şi reinterpretări, reveniri, up-datări identitare şi înţelegeri retrospective.
1   ...   10   11   12   13   14   15   16   17   ...   30

similaire:

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconIdentitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconSaint-Louis du Sénégal et La Nouvelle-Orléans : Histoire comparée...
«Saint-Louis du Sénégal et La Nouvelle-Orléans : Histoire comparée et croisée de deux cités portuaires de part et d’autre de l’Atlantique...

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconEuropa-Park – Pleins feux sur Halloween !
«Horror Nights», du 26 septembre au 1er novembre est un rendez-vous incontournable !

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconEuropa-Park – Le plein de nouveautés !
«Beautiful Europe» créé l’événement et invite à la rêverie ! Sur un écran à 360°, 11 projecteurs surpuissants, accompagnés de son...

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconUne nouvelle plateforme ludique et éducative en ligne
«kit de démarrage» plein de surprises. La carte de membre de l'Europa-Park junior club est disponible dans des magasins du parc désignés...

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconProgramme de recherche «Les figures de l’intermédiation marchande...
«[…]En fait, Yvan Debbasch passe en revue toutes les Echelles méditerranéennes, et ce sont les conditions générales du commerce entre...

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI icon«Les Entretiens de l’Excellence» Le Club XXI e siècle organise en partenariat avec Sciences-Po
«Le modèle français de promotion sociale est toujours valable et opérant. Contrairement à ce que l’on peut entendre, l’ascenseur...

Identitate şi memorie culturală în Europa secolelor XX – XXI iconSitué à Waldkirch en Forêt-Noire, mack rides voit le jour en 1780....
«Gastronomie» et «Marketing» d’Europa-Park. Au cours de leurs études, Michael et Thomas Mack ont acquis une formation internationale...






Tous droits réservés. Copyright © 2016
contacts
h.20-bal.com